Stuttgart, Germania. Pe 27 noiembrie, cea de-a opta generație 911 își va sărbători premiera mondială în Los Angeles – la 55 de ani după debutul modelului original 911. Un pretext suficient pentru o privire retrospectivă asupra celor șapte generații anterioare.
Un lucru este sigur, și nu doar pentru fanii mașinilor sport din Zuffenhausen: cea de-a patra generație 911 – 993 – este una dintre cele mai râvnite ediții din istoria acestui vehicul emblematic. Deși, practic, doar linia acoperișului a rămas neschimbată, noul model a impresionat cu o interpretare inedită a ADN-ului de design 911, începând încă din anul 1993. Îmbinarea armonioasă dintre formele concave și convexe, barele de protecție integrate, parbrizul si luneta fixate prin lipire și spatele lat, cu panoul de lumini înclinat, a pus pe jar inimile aproape tuturor pasionaților de mașini sport. Chiar și noile aripi față – cu un design mai plat, care a fost făcut posibil datorită noilor faruri polielipsoide – au primit rapid aprobare pe scară largă.
Modelul 993 și-a consolidat poziția de lider pe segmentul mașinilor sport datorită caracteristicilor sale tehnice – cum ar fi șasiul din aluminiu LSA (light, stabile, agile), complet reproiectat, care combina construcția ușoară cu stabilitatea și agilitatea. Până în prezent, suspensia multi-link este considerată a fi nivelul suprem de dezvoltare al punții spate construite în ”Weissach”, care a făcut istorie cu abilitățile sale de auto-direcție. Rezultatul: o dinamică de conducere îmbunătățită și un confort sporit al suspensiei.
Noua generație a stabilit, de asemenea, noi standarde cu sistemul său de propulsie: 911 Turbo, cu tracțiune integrală standard, a venit dotat cu două turbocompresoare în 1995. Efectul? O putere remarcabilă, de 408 CP. În același timp, motorul bi-turbo de 3,6 litri a impresionat cu cele mai scăzute emisii de gaze de eșapament dintre toate modelele de serie de la vremea respectivă. Montat în spatele modelului 911 GT2 – limitat la o ediție de doar 100 de unități – acesta reușea să producă până la 450 CP.
Inițial, Porsche a introdus modelul 993 doar în versiune Coupé și Cabriolet. Versiunea Targa nu a debutat până în 1995, când a lansat și un nou concept: în locul unui hardtop detașabil, acesta avea un plafon lat electric, din sticlă, care se plia sub lunetă. A existat, de asemenea, și o altă variantă de caroserie oferită pentru modelele de serie: Carrera 4S cu tracțiune integrală – urmată la scurt timp de Carrera S – care combina caroseria lată cu șasiul modelului 911 Turbo. Doar eleronul lipsea.
Motorul boxer cu șase cilindri reprezintă un alt motiv pentru care 993 este atât de popular în rândul colecționarilor și al fanilor: acesta a fost ultimul model 911 care dispunea de răcire clasică cu aer. Inițial cu o putere de 272 CP, modelul cu două supape – echipat, din nou, cu sistemul de aprindere dublă cu două bujii pe cilindru – livra deja 285 CP începând cu 1995. De asemenea, Porsche oferea, opțional, o variantă de 300 CP. Transmisia manuală era și ea nouă: cu o viteză maximă de până la 270 km/h, aceasta a primit cea de-a șasea treaptă, pentru a acoperi această gamă de viteză, fără a limita dezvoltarea de putere a motorului din cauza unui raport prea lung. Schimbarea treptelor de viteză era, și ea, din ce în ce mai precisă.
În final, mizând totul pe modelul 911, Type 993 a dat rezultate pentru Porsche. Capitolul motoarelor răcite cu aer în istoria acestui model unic s-a încheiat, cu cea de-a patra generație a acestei mașini sport emblematice, în 1998. A doua epocă a început la 35 de ani de la lansarea modelului. Acesta a fost începutul unei perioade care urma să cunoască un succes de neegalat. Pentru 911. Și pentru Porsche. Constructorul din Stuttgart a produs un total de 68.881 de autovehicule Type 993 între 1993 și 1998.
Imagini sunt disponibile în Porsche Newsroom (newsroom.porsche.de) și în baza de date Porsche pentru presă (presse.porsche.de).