20.04.2017

Porsche se bucură de cel mai bun prim trimestru din istoria mărcii

Porsche se bucură de cel mai bun prim trimestru din istoria mărcii

Stuttgart, 13 aprilie 2017. Porsche AG a înregistrat un start puternic în 2017, cu aproximativ 60.000 de vehicule livrate clienților din întreaga lume, în primul trimestru. Astfel, constructorul de mașini sport a depășit numărul de vehicule livrate în aceeași perioadă a anului precedent cu aproximativ 7%.

Rezultatele excelente reflectă cel mai bun prim trimestru din istoria Porsche. Principalele piețe care au contribuit la această creștere au fost China și piața de origine a companiei, Germania, iar dintre liniile de modele, Panamera și Macan au înregistrat o creștere de peste 10%.

„Porsche a avut un start de succes cu noul Panamera și ne dorim ca această tendință să continue pe tot parcursul anului“, a declarat Detlev von Platen, Membru în Boardul Executiv, Responsabil de Vânzări și Marketing, în cadrul Porsche AG. „Gama noastră atractivă de modele ne oferă toate premisele pentru a realiza acest lucru“.

Porsche a prezentat nu mai puțin de trei modele noi la Salonul Auto de la Geneva: noul Panamera Sport Turismo, Panamera Turbo S E-Hybrid și 911 GT3. Lansarea pe piață a noului 911 GT3 va avea loc în luna mai, S E-Hybrid și Panamera Sport Turismo urmând să fie lansate în iulie, respectiv în octombrie.

„Toate cele trei modele prezintă ADN-ul tipic Porsche și vor contribui la menținerea acestei tendințe ascendente pentru întregul an“, a adăugat Detlev von Platen. O altă noutate importantă pentru piața chineză va fi prezentată săptămâna viitoare, la Salonul Auto de la Shanghai.

 


Rezultatele pentru noul Panamera, deosebit de încurajatoare

În primul trimestru din 2017, China a fost, încă o dată, cea mai puternică piață individuală. Cu un total de 18.126 de vehicule livrate, piața chineză a depășit rezultatul de anul trecut cu 10%. În Europa, Porsche a livrat 19.084 de unități (reprezentând o creștere de 7%). Creșterea de 19% din Germania se traduce printr-un total de 7.160 de vehicule livrate clienților de pe piața de origine a mărcii. În afară de succesul continuu al modelelor 911, din care aproape 1.600 de vehicule au fost livrate în Germania, noul Panamera, introdus la sfârșitul anului 2016, a fost principalul responsabil pentru această creștere semnificativă. Porsche și-a continuat, de asemenea, povestea de succes în SUA, unde alivrat 12.718 vehicule (reprezentând o creștere de 4%).

Rezultatele pentru noul Panamera sunt deosebit de încurajatoare, depășindu-le pe cele de anul trecut cu 12%, cu un total de 3.630 de unități livrate. Livrările de modele 718 au crescut cu 4%, totalizând 6.060 de vehicule. Macan și-a reconsolidat poziția de cel mai bine vândut Porsche, cu 24.797 de unități livrate, reprezentând o creștere de 15%.