Moment istoric pentru Porsche: vehiculul 911 cu numărul 1.000.000 iese de pe linia de producție Stuttgart.
Este arhetipul mașinii sport pentru condusul de zi cu zi, un ”style icon” și, în mod inconfundabil, atât imaginea, cât și spiritul brandului Porsche: modelul 911. Astăzi, la Zuffenhausen, vehiculul cu numărul 1.000.000 iese de pe linia de producție – un Carrera S într-o nuanță specială, ”Irish Green”, cu numeroase elemente exclusive care aduc aminte de modelul original 911, din 1963. Mașina sport în două uși rămâne cel mai important model din punct de vedere strategic din întreaga gamă a producătorului și aduce o contribuție imensă la menținerea poziției Porsche în rândul celor mai profitabili constructori auto din lume.
Dr. Wolfgang Porsche, Președintele Consiliului de Supraveghere al Porsche AG, face parte din echipa de dezvoltare a modelului 911 din prima zi: ”Acum 54 de ani, reușeam să fac prima călătorie pe Grossglockner High Alpine Road cu tatăl meu. Sentimentul de a călători într-un 911 este la fel de plăcut acum, ca și atunci. Asta pentru că 911 este modelul care face ca valorile fundamentale ale brandului nostru să rămână la fel de vizionare astăzi, cum erau și la apariția primului Porsche 356/1, din 1948”.
Porsche 911 a definit o nouă categorie și rămâne în topul segmentului de mașini sport premium. Numai în 2016, 32.365 de vehicule au fost livrate în întreaga lume – mai multe ca niciodată. Cu toate acestea, 911 și-a menținut exclusivitatea de-a lungul deceniilor și a devenit un model râvnit de colecționari. Calitatea modelului 911 este legendară. Peste 70% din toate unitățile 911 construite vreodată sunt încă funcționale și astăzi. În plus, se află în mod constant în fruntea clasamentelor de
calitate, precum ”Studiul de Calitate Iniţială”, realizat de institutul american de cercetare de piață J.D. Power.
Legenda 911 a fost alimentată de nenumăratele succese din motorsport. Nicio altă mașină sport nu reușește să aplice rețeta de succes a 911, proiectat atât pentru șosea, cât și pentru circuit. Peste jumătate din cele 30.000 de victorii obținute de Porsche se datorează emblematicului coupé. 911 reușește, în continuare, să emoționeze pasionații de curse auto din întreaga lume în numeroase competiții pe circuit.
Într-un mod cu totul unic, Porsche nu s-a îndepărtat niciodată de conceptul fondator al modelului original 911. ”Am continuat să îmbunătățim tehnologia modelului 911, rafinând și perfecționând continuu această mașină sport”, spune Oliver Blume, Președinte al Consiliului Executiv al Porsche AG. ”De aceea, rămâne un automobil mereu inovator din punct de vedere tehnic. De asemenea, am reușit să extindem cu succes linia de modele, prin numeroase versiuni”.
O contribuție semnificativă la acest succes o are unitatea de producție situată la sediul central din Zuffenhausen, unde se fabrică toate modelele 911. Astăzi, toate mașinile în două uși – 911, 718 Boxster și 718 Cayman – și diferitele lor versiuni sunt produse pe o singură linie de asamblare, datorită unei abordări sofisticate de producție. Angajații responsabilii de asamblare sunt specializați în până la 200 de sarcini diferite și, prin pasiunea și cunoștințele lor, se asigură că fiecare Porsche este livrat la calitatea tipică mărcii. ”Nu îmi pot imagina povestea de succes a modelului 911 fără angajații noștri valoroși”, spune Uwe Hück, Președintele Comitetului de la Fabrica Porsche. ”Astăzi, am ajuns la vehiculul 911 cu numărul 1.000.000. Partea cea mai bună este că echipa noastră încă lucrează la aceste mașini cu același devotament ca la prima mașină. Construcția Mission E la Zuffenhausen este începutul unei noi ere la Porsche. Iar pentru noi este clar că, pentru o nouă poveste de succes, avem nevoie de angajații noștri extrem de calificați și motivați. Ei se vor asigura că Mission E va fi o experiență emoțională, la fel cum a fost întotdeauna – și va fi mereu – Porsche 911”.
Vehiculul 911 cu numărul 1.000.000 se află încă la Porsche AG. Înainte de a părăsi fabrica, pentru a îmbogăți colecția Muzeului Porsche, mașina aniversară va porni într-un turneu mondial și va călători pe drumurile din Scottish Highlands și din jurul Nürburgringului, în SUA, în China și în multe alte locații.
Gama de modele 911 (Typ 991): consum de carburant mixt 13,3 - 12,7 l/100 km; emisii de CO2: 308 - 296 g/km
911 Carrera S Kit: consum de carburant mixt 9,4 l/100 km; emisii de CO2: 214 g/km
Gama de modele 718 Cayman: consum de carburant mixt 8,1 – 6,9 l/100 km; emisii de CO2: 184 - 158 g/km
Gama de modele 718 Boxster: consum de carburant mixt 8,1 – 6,9 l/100 km; emisii de CO2: 184 - 158 g/km