Stuttgart. Federația Internațională de Automobilism (FIA) a dat undă verde constructorului german de automobile pentru intrarea în Formula E. Acest lucru înseamnă că echipa de la fabrica mărcii din Weissach poate continua dezvoltarea propriului motor electric, care urmează să fie omologat în 2019. Așa cum a fost anunțat la finalul lunii iulie 2017, Porsche plănuiește să se numere printre participanții celui de-al șaselea sezon al campionatului de curse pentru mașini electrice, care va debuta la sfârșitul anului 2019.
”În ultimii ani, FIA și Alejandro Agag au făcut o treabă fantastică”, spune Fritz Enzinger de la Porsche, care, în calitate de Vicepreședinte, se ocupă de programul de Formula E. ”Datorită acestui program, vom putea concura pe circuit împotriva unora dintre cei mai mari producători de automobile din lume”.
Ca și în cazul prototipului de succes 919 Hybrid, Andreas Seidl va fi responsabil de dezvoltarea tehnică și de derularea optimă a programului de Formula E. ”Potențialul și performanțele mașinilor electrice au reprezentat o temă fierbinte la Porsche o perioadă lungă de timp”, subliniază Seidl. ”Cu cât inginerii noștri petrec mai mult timp analizând această temă, cu atât soluțiile devin mai fascinante. Abia așteptăm să primim primul nostru vehicul la începutul lui 2019 și să testăm propriul sistem de propulsie pe el. Prototipul de curse Gen2 Racer, prezentat de Formula E la Geneva, la începutul lunii martie, este un vehicul foarte bine construit.”
Formula E furnizează șasiul și bateria, dar toate componentele sistemului de propulsie sunt dezvoltate de fiecare competitor în parte. Acest lucru permite Porsche să găsească soluții personalizate pentru tehnologiile cheie, precum motorul electric, invertorul, sistemul de frânare electrică, transmisia, diferențialul, monococa și componentele de suspensie atașate punții spate, sistemul de răcire și ECU. Eficiența energetică a motorului nu joacă doar un rol decisiv într-o competiție care atrage o mare parte dintre cei mai renumiți producători auto din lume, dar este, de asemenea, esențială pentru dezvoltarea vehiculelor electrice destinate pentru șosea.
Intrarea Porsche în Formula E, în 2019, va coincide cu lansarea pe piață a versiunii de serie a studiului de concept Mission E. Acest vehicul, primul Porsche electric, va fi cel mai sportiv și cel mai avansat tehnologic din clasa sa. Porsche va investi peste șase miliarde de euro în mobilitate electrică până la sfârșitul anului 2022.