Stuttgart. Dezvoltare pozitivă pe parcursul anului: Porsche AG și-a majorat livrările cu 6%, până la 196.562 de vehicule în primele nouă luni ale anului 2018. Performanțele constructorului de mașini sport au fost deosebit de puternice în Europa: creșterea a fost de 9%, atingând 66.551 de unități. Numai în Germania, livrările au crescut cu 13%, ajungând la 24.709 unități livrate. Creșterea în China, cea mai mare piață unică a Porsche, a fost, de asemenea, de 4%, cu 56.254 de vehicule livrate. Din întreaga gamă de modele, Panamera a înregistrat cea mai mare creștere procentuală: până la sfârșitul lunii septembrie, livrările mașinii sport cu patru uși crescuseră cu 60%. De asemenea, linia de modele 911 a înregistrat o creștere de două cifre - 19%. Modelul cu cel mai mare volum de livrări rămâne Macan, cu 68.050 de unități livrate, urmat de Cayenne, cu 49.715 unități.
”Per total, în Germania și Europa, gama noastră atractivă de produse a demonstrat că am fost foarte bine poziționați pentru a satisface cererea ridicată pentru mașinile noastre sport din primele nouă luni ale anului”, spune Detlev von Platen, membru al Consiliului Director, Responsabil pentru Vânzări și Marketing. ”De asemenea, suntem extrem de mulțumiți de ratele de creștere din SUA și China.”
”În cel de-al patrulea trimestru ne așteaptă o serie de provocări semnificative, dar vom lua măsuri proactive pentru a ne asigura că le confruntăm cu succes. Printre acestea se numără trecerea la noul ciclu de testare WLTP și la filtrele de particule pentru benzină, dar și o perioadă de rămas bun de la motoarele diesel”, adaugă von Platen. Noua legislație privind emisiile a intrat în vigoare în Europa începând cu 1 septembrie. Lansarea de modele noi va fi eșalonată după această tranziție. La Porsche, aceasta va începe cu liniile de modele în două uși, 911 și 718, precum și cu noul Macan, care a fost prezentat săptămâna trecută la Salonul Auto de la Paris.
Porsche nu mai are modele diesel în gama sa de produse de la mijlocul lui februarie 2018. La sfârșitul lunii septembrie, Consiliul Director a luat decizia finală de a opri comercializarea vehiculelor diesel în viitor. În același timp, Porsche se confruntă cu un interes tot mai ridicat al clienților pentru modelele hibride. De exemplu, peste 60% din vehiculele din gama Panamera livrate în Europa au avut sistem de propulsie hybrid plug-in.
În ciuda provocărilor, Detlev von Platen consideră că Porsche va reuși din nou să atingă recordul de anul trecut, când au fost livrate clienților din întreaga lume 246.375 de vehicule.
PORSCHE AG Vehicle deliveries |
January - September | ||
---|---|---|---|
2017 | 2018 | Difference (%) | |
World | 185,898 | 196,562 | +6% |
Europe | 60,838 | 66,551 | +9% |
Germany | 21,880 | 24,709 | +13% |
America | 50,386 | 52,417 | +4% |
USA | 41,237 | 42,626 | +3% |
Asia-Pacific, Africa and Middle East |
74,674 | 77,594 | +4% |
China | 54,090 | 56,254 | +4% |
Image material available in the Porsche Newsroom (newsroom.porsche.de) and in the Porsche media database (presse.porsche.de).