02.10.2018

Porsche 911 Speedster va intra în producție - News

Intra in lumea Porsche, descopera modelele noastre, ultimele stiri si evenimente.
Program
Centrul Porsche Bucuresti
  • Luni - Vineri
  • 9:00 - 18:00
  • Sambata
  • 10:00 - 14:00
  • Duminica
  • inchis
Porsche Service Bucuresti
  • Luni - Vineri
  • 8:30 - 17:30
  • Sambata
  • inchis
  • Duminica
  • inchis
Porsche Service Timisoara
  • Luni - Vineri
  • 8:00 - 17:00
  • Sambata
  • inchis
  • Duminica
  • inchis
Stuttgart. Studiul de concept, prezentat cu ocazia aniversării de 70 de ani a producătorului de mașini sport, va fi produs ca ediție specială limitată: Porsche a decis să demareze producția modelului purist Porsche 911 Speedster în prima jumătate a anului 2019. Vor fi construite exact 1.948 de unități ale sportivei cabrio de două locuri. Numărul amintește de Porsche 356 ”No 1”, care a fost înmatriculat pe 8 iunie 1948. La Paris, Porsche a prezentat cel de-al doilea studiu de concept Speedster din acest an. Finisajul exterior ”Guards Red” amintește de 911 Speedster din generația G-Model, din 1988. Noile roți spate de 21 de inchi, cu spițe transversale, alături de interiorul din piele neagră creează un look elegant și sportiv.
Visul devine realitate: conceptul 911 Speedster, prezentat inițial pe 8 iunie 2018, în Zuffenhausen, ca versiune ”Heritage”, va intra în producție în 2019. Modelul a fost dezvoltat la Porsche Motorsport din Weissach, în colaborare cu Style Porsche și Porsche Exclusive Manufaktur.


Viitorul 911 Speedster, bazat pe gama 991, va fi primul model pentru care sunt disponibile noile pachete Heritage Design. Această linie exclusivistă de accesorii de la Porsche Exclusive permite un nivel de personalizare încă și mai ridicat pentru acest 911.
În plus față de finisajul exterior care iese repede în evidență, roțile de 21 de inchi, cu mecanism central de fixare, sunt un alt element vizual deosebit al acestui ultim studiu de concept prezentat la Paris. Designul roților cu spițe transversale este similar cu cel al mașinilor de curse Porsche - 911 RSR și GT3 R. Luminile de zi fumurii sunt, de asemenea, inspirate de lumea motorsportului, luminând roșu pentru a se asorta culorii caroseriei. Cele două oglinzi exterioare cu formă ”Talbot”, precum și capacul rezervorului de carburant – poziționat central pe capotă – strălucesc în finisaj negru cromat și platină. Spre deosebire de versiunea ”Heritage” prezentată inițial, interiorul etalează o tapițerie din piele neagră parțial perforată, cu accente roșii.
Toate componentele caroseriei, precum și întreaga tehnologie a celor două concepte 911 Speedster sunt identice. Principalele caracteristici ale caroseriei sunt cadrele mai scurte ale ferestrelor, geamurile laterale mai mici, precum și capota spate din fibră de carbon, aflată în spatele scaunelor din față, care acoperă structura de protecție în caz de răsturnare și formează o carcasă dublă (”double bubble”). Ambele mașini vin cu un plafon ușor Tonneau, prins cu sistem Tenax, în loc de soft-top.
Caroseria conceptelor se bazează pe modelul 911 Carrera 4 Cabriolet. Aripile, precum și capota din față și din spate sunt fabricate din compozit ușor din fibră de carbon, în timp ce șasiul a fost preluat de la modelul 911 GT3. În plus, departamentul de dezvoltare GT a furnizat sistemul de evacuare cu țevi de evacuare din titan, precum și transmisia, inclusiv cutia de viteze manuală cu șase trepte. Același lucru este valabil și pentru ”inima” ediției speciale limitate: conceptul Speedster este propulsat de un motor boxer cu șase cilindri, aspirat natural, care dezvoltă peste 500 CP și poate atinge până la 9.000 rpm.

Imagini sunt disponibile în Porsche Newsroom (newsroom.porsche.de) și în baza de date Porsche pentru presă (presse.porsche.de).
Contact