18.09.2018

Porsche investește în start-up-ul elvețian WayRay - News

Intra in lumea Porsche, descopera modelele noastre, ultimele stiri si evenimente.
Program
Centrul Porsche Bucuresti
  • Luni - Vineri
  • 9:00 - 18:00
  • Sambata
  • 10:00 - 14:00
  • Duminica
  • inchis
Porsche Service Bucuresti
  • Luni - Vineri
  • 8:30 - 17:30
  • Sambata
  • inchis
  • Duminica
  • inchis
Porsche Service Timisoara
  • Luni - Vineri
  • 8:00 - 17:00
  • Sambata
  • inchis
  • Duminica
  • inchis
Stuttgart/Zurich. Porsche a investit în WayRay, start-up-ul din Zurich care dezvoltă display-uri holografice de realitate augmentată și lucrează la integrarea perfectă a obiectelor virtuale în experiența de condus. Porsche este investitor strategic principal în cadrul rundei actuale de finanțare Seria C. Valoarea totală a rundei de finanțare este de 80 de milioane de dolari SUA (69 milioane de euro).

Porsche a investit într-o participație la WayRay alături de Hyundai Motor, JVC-Kenwood și diverse alte fonduri de investiții, poziționându-se alături de investitori precum Alibaba Group. Colaborarea dintre WayRay și Porsche face parte din platforma de inovare "Startup Autobahn" și va fi dezvoltată strategic pentru a promova activ tehnologia orientată spre viitor și modurile de utilizare a acesteia în industria auto. WayRay lucrează cu diferiți producători pentru a promova această tehnologie în noi domenii de aplicare.

„Echipa de la WayRay vine cu o expertiză tehnică unică, angajații săi având experiență în industria aerospațială, în dezvoltarea de hardware și software”, spune Lutz Meschke, vicepreședinte al Consiliului Executiv și Membru în Consiliul Executiv, Responsabil de Finanțe și IT în cadrul Porsche. ”Ideile și produsele inovatoare ale WayRay s-au dovedit a avea un potențial enorm. Suntem convinși că, prin asocierea cu WayRay, vom putea oferi clienților noștri soluții la standardele cu care Porsche i-a obișnuit. De aceea am ales să facem o investiție strategică.”

WayRay are în prezent peste 250 de angajați, sediul companiei fiind în Zurich. WayRay are, de asemenea, birouri în Rusia, China și SUA, având planificată deschiderea unei linii de producție în Germania, în 2019. În comparație cu dispozitivele convenționale de tip heads-up de pe piață, WayRay oferă un sistem de proiecție mult mai mic, care poate fi instalat în orice vehicul, indiferent de designul interior. Tehnologia este în prezent testată atât pentru șoferi, cât și pentru pasageri, oferind astfel potențial pentru noi concepte, în contextul condusului automat. Porsche și-a stabilit obiectivul de a-și extinde continuu oferta de servicii digitale. Tehnologia WayRay oferă opțiunea de afișare vizuală a acestor caracteristici pe parbriz.

„În calitate de companie de înaltă tehnologie, ne-am angajat să creăm inovații fundamentale care să ne ducă spre noi interfețe, dincolo de imagini holografice și realitate augmentată”, spune Vitaly Ponomarev, fondator și CEO WayRay. ”Un număr din ce în ce mai mare de proiecte cu constructori de automobile și investitori puternici, precum Porsche, contribuie la creșterea companiei și a încrederii noastre în implementarea unor soluții inovatoare complexe.”
Contact