Stuttgart/Munich. Porsche a lansat astăzi Taycan Cross Turismo în cadrul unei premiere mondiale virtuale. Producătorul de mașini sport își extinde portofoliul de produse al primei sale game de mașini sport complet electrice, prin adăugarea acestei versatile versiuni off-road, continuând astfel urmărirea sistematică a obiectivului său de mobilitate sustenabilă. Taycan Cross Turismo beneficiază, la fel ca berlina sportivă Taycan, de un motor electric inovator, pe arhitectură de 800 de volți. Noul șasiu de înaltă tehnologie, cu tracțiune integrală și suspensie pneumatică adaptivă, asigură o dinamică off-road fără compromisuri. Cei 47 de milimetri în plus pentru cap, la pasagerii din spate, alături de cei peste 1.200 litri capacitate de încărcare, prin intermediul hayonului mare din spate, fac din Cross Turismo un model cu adevărat versatil.
„În 2019, am transmis un semnal important odată cu debutul primei noastre mașini sport complet electrice”, a declarat Oliver Blume, președintele Comitetului executiv al Porsche AG, la premiera mondială a Taycan Cross Turismo. „Ne considerăm pionieri ai mobilității sustenabile: până în 2025, jumătate din vehiculele noi pe care le vom livra vor avea un motor electrificat - fie complet electric, fie plug-in hybrid. În 2020, unul din trei automobile Porsche livrate în Europa avea un sistem de propulsie electric. Viitorul aparține mobilității electrice. Cu Taycan Cross Turismo, facem un nou pas major în această direcție. ”
Gamă completă Cross Turismo, chiar de la început
Patru modele derivate ale Taycan Cross Turismo sunt disponibile imediat după lansare. Pachetul Performance Battery Plus, cu o capacitate totală de 93,4 kWh, este montat întotdeauna ca standard. Gama de modele constă în:
● Taycan 4 Cross Turismo cu 280 kW (380 CP), overboost de putere pentru Launch Control 350 kW (476 CP), accelerație 0-100 km/h în 5,1 secunde, viteză maximă 220 km/h, autonomie (WLTP) 389-456 km
● Taycan 4S Cross Turismo cu 360 kW (490 CP), overboost de putere pentru Launch Control 420 kW (571 CP), accelerație 0-100 km/h în 4,1 secunde, viteză maximă 240 km/h , autonomie (WLTP) 388-452 km
● Taycan Turbo Cross Turismo cu 460 kW (625 CP), overboost de putere pentru Launch Control 500 kW (680 CP), accelerație 0-100 km/h în 3,3 secunde, viteză maximă 250 km/h, autonomie (WLTP) 395-452 km
● Taycan Turbo S Cross Turismo cu 460 kW (625 CP), overboost de putere pentru Launch Control 560 kW (761 CP), accelerație 0-100 km/h în 2,9 secunde, viteză maximă 250 km/h, autonomie (WLTP) 388 - 419 km.
Șasiul de înaltă tehnologie, cu tracțiune integrală și suspensie pneumatică adaptivă, vine ca standard pe toate cele patru modele. Pachetul Off-road Design, opțional, ridică garda la sol cu până la 30 mm. Aceasta înseamnă că Cross Turismo poate fi condus și pe anumite terenuri off-road. „Gravel Mode”, standard, îmbunătățește posibilitățile noului model de a circula pe drumuri accidentate.
În ceea ce privește aspectul său vizual, Taycan Cross Turismo urmărește îndeaproape conceptul Mission E Cross Turismo, prezentat la Salonul Auto de la Geneva din 2018: silueta sa este definită de linia plafonului, sportivă, înclinată spre spate - numită „flyline” de designerii Porsche. Elementele de design off-road includ decupajele aripilor, șorțurile inferioare unice față și spate și pragurile laterale. Ca parte a pachetului Off-road Design, Cross Turismo are clape speciale la colțurile barelor de protecție față și spate și la capetele pragurilor. Acestea conferă un efect frapant și asigură protecție la impactul cu pietrișul.
Accesorii sportive: nou portbagaj pentru e-biciclete Porsche
Special pentru Taycan Cross Turismo, Porsche a proiectat un portbagaj exterior pentru până la trei biciclete, care stabilește noi standarde în ceea ce privește dimensiunea și manevrabilitatea. Acesta poate fi folosit pentru diferite tipuri de biciclete. Una dintre caracteristicile sale inovatoare este că hayonul poate fi deschis chiar și atunci când suportul din spate este încărcat. Porsche prezintă, de asemenea, două biciclete electrice de înaltă calitate - eBike Sport și eBike Cross. Cu designul lor atemporal, precum și tehnologia de acționare puternică și durabilă, acestea se potrivesc perfect cu Taycan Cross Turismo.
Lansarea pe piață
Taycan Cross Turismo va fi disponibil în această vară. Prețurile din România încep de la 98.562,94 euro (inclusiv 19% TVA, cu echipări specifice țării).
Lansare high-tech pentru un vehicul high-tech
Premiera mondială a noului Porsche Taycan Cross Turismo a avut loc în studioul Hyperbowl de la Centrul de expoziții din München. Acest nou studio spectaculos aduce împreună realitatea și lumea filmului: un perete LED, curbat la 270 de grade, cu o lungime de 40 de metri și înălțime de 5,5 m, este combinat cu un tavan LED pentru a oferi o suprafață a ecranului de 478 de metri pătrați, cu 70 de milioane de pixeli. Premiera mondială a fost difuzată pe newstv.porsche.com și poate fi urmărită la această adresă oricând doriți.
Valorile consumului și emisiilor de CO2 au fost determinate în conformitate cu noua procedură de testare a vehiculelor ușoare armonizată la nivel mondial (WLTP). Valorile NEDC derivate din aceasta trebuie, momentan, să fie specificate în continuare. Aceste valori nu pot fi comparate cu valorile determinate în conformitate cu procedura de măsurare NEDC utilizată până acum.
Informații suplimentare despre consumul oficial de combustibil și emisiile oficiale specifice de CO2 ale autoturismelor noi sunt disponibile în publicația intitulată „Liniile directoare privind consumul de combustibil, emisiile de CO2 și consumul de energie al autoturismelor noi”, care este disponibilă gratuit la punctele de vânzare și de la Deutsche Automobil Treuhand GmbH (DAT).